The Weaver of Water - 1001 nights of painting

3.499 RON

(stabilit de artist)

Stabilești direct cu artistul detaliile privind disponibilitatea, livrarea și plata. Fără intermediari. Comunicare directă.

Acrylic 30 * 40 The painting is part of series "1001 nights of painting". The story The Weaver of Water. On a night when the desert seemed to have forgotten all its springs, a man descended from the sky on a flying carpet. He carried no gold, no weapons, no promises. His beard was made of water. As the carpet moved above the sand, water flowed from his beard and fell toward the earth like a waterfall. Wherever it touched the desert, the sand opened and life began to emerge. First came a narrow stream, then a pool, then palm trees. Around them, an oasis was born, and among the palms a palace appeared, as if it had been waiting for this moment for hundreds of years. But the water brought more than life. It also carried faces. On one side, a spirit of the waters watched over the newly born spring. On the other, from the flowing water itself, the figure of another man slowly emerged, almost transparent, like a memory the desert had refused to lose. No one knew who the traveller on the carpet was, or where he had come from. Some said he wove water the way others weave carpets, thread by invisible thread. Others believed he created nothing at all, but merely released the waters that had always been hidden beneath the sand. By morning, the carpet was gone. The oasis remained. And those who later found their way there swore that, whenever the wind moved through the palm trees, they could hear the water whispering the story of the man who had woven it. Povestea: Tesatorul de apa Într-o noapte în care deșertul părea că și-a uitat toate izvoarele, un bărbat a coborât din cer pe un covor zburător. Nu aducea aur, nici arme, nici promisiuni. Barba lui era apă. Pe măsură ce covorul înainta deasupra nisipului, apa îi curgea din barbă și cădea spre pământ ca o cascadă. Acolo unde atingea deșertul, nisipul se deschidea și începea să trăiască. Mai întâi a apărut un fir de apă, apoi un lac, apoi palmierii. În jurul lor s-a născut o oază, iar între palmieri s-a ridicat un serai, ca și cum ar fi așteptat de sute de ani acest moment. Dar apa nu aducea doar viață. Ea păstra și chipuri. În dreapta, un duh al apelor veghea asupra izvorului nou-născut, iar în stânga, din însăși curgerea apei se contura silueta unui alt bărbat, aproape transparent, ca o amintire pe care deșertul refuzase să o piardă. Nimeni nu știa cine era călătorul de pe covor și nici de unde venea. Unii spuneau că țesea apa așa cum alții țes covoare, fir cu fir, din lucruri nevăzute. Alții spuneau că nu crea nimic, ci doar elibera apele ascunse sub nisip. Dimineața, covorul dispăruse. Oaza rămăsese. Iar cei care ajungeau acolo jurau că, atunci când vântul trecea printre palmieri, puteau auzi apa șoptind povestea celui care o țesuse.