The faces that guard the road - 1001 nigts of painting

3.500 RON

(stabilit de artist)

Stabilești direct cu artistul detaliile privind disponibilitatea, livrarea și plata. Fără intermediari. Comunicare directă.

Acrilyc on canvas 30 * 40 The painting in part of the Series "1001 nigts of painting". The story: The faces that guard the road At the edge of the desert, where the road disappears beneath the sand, there are faces that never sleep. Travellers say that they appear only to those who have lost their way. Some rise from the dunes, others seem to emerge from one another, as if the desert itself were made of memories. Their eyes do not look in the same direction, yet together they see everything: what has been left behind, what is approaching, and what is hidden within the traveller. In the distance, a caravan moves slowly across the horizon. It seems small and fragile beneath the vast sky, unaware that its passage is being watched. The three great faces guard no treasure and no palace. They guard the road itself. Between them appears another figure, pale and almost weightless, like a thought that has taken human form. No one knows whether it is a spirit, a memory, or the image of someone who once crossed the desert and never returned. The guardians do not speak. They ask only one question, without words: Do you know why you are travelling? Those who can answer are allowed to continue. Those who cannot must remain for a while longer among the faces, until they understand that every journey through the desert is also a journey through oneself. Povestea — „Chipurile care păzesc drumul” La marginea deșertului, acolo unde drumul dispare sub nisip, există chipuri care nu dorm niciodată. Călătorii spun că ele apar numai celor care și-au pierdut drumul. Unele se ridică din dune, altele par să se nască unele din altele, ca și cum deșertul însuși ar fi alcătuit din amintiri. Privirile lor nu se îndreaptă în aceeași direcție și totuși, împreună, văd totul: ceea ce a rămas în urmă, ceea ce se apropie și ceea ce călătorul ascunde în el însuși. În depărtare, o caravană înaintează încet pe linia orizontului. Pare mică și fragilă sub cerul imens, fără să știe că drumul ei este urmărit. Cele trei chipuri uriașe nu păzesc nici comori, nici palate. Ele păzesc drumul. Între ele apare un alt personaj, palid și aproape lipsit de greutate, asemenea unui gând care a luat formă omenească. Nimeni nu știe dacă este un spirit, o amintire sau imaginea cuiva care a traversat cândva deșertul și nu s-a mai întors. Paznicii nu vorbesc. Ei pun o singură întrebare, fără cuvinte: Știi de ce călătorești? Cei care pot răspunde sunt lăsați să meargă mai departe. Cei care nu pot trebuie să mai rămână o vreme printre chipuri, până când înțeleg că orice călătorie prin deșert este și o călătorie prin tine însuți.