The Bedouin and Pharaoh Vandaah - 1001 nights of painting

3.500 RON

(stabilit de artist)

Stabilești direct cu artistul detaliile privind disponibilitatea, livrarea și plata. Fără intermediari. Comunicare directă.

The painting is part of the Series "1001 nights of painting" The story: “The Bedouin and Pharaoh Vandaah” It is said that beyond the dunes, where the wind erases footprints before they can become roads, lived Pharaoh Vandaah. She wore no ordinary crown. Her crown was made of pyramids, as if the entire desert had placed its history upon her forehead. Her face seemed to contain other faces, layered and hidden within one another, while her eyes looked both toward the present and toward something much older. One day, a Bedouin appeared at the edge of her land. He brought no gifts and asked for nothing. He had travelled a long way, following a story that no one had ever been able to tell him completely. When he saw Vandaah, he understood that he had finally reached the place he had been searching for. The Pharaoh did not speak. She only looked at him. Between them settled the silence of the desert, heavy and clear. The Bedouin then understood that he had not come to discover a treasure, but to recognise something that had always been there. Perhaps a memory. Perhaps a face. Perhaps a story waiting to be seen. And Vandaah remained in the middle of the desert, the pyramids rising from her crown, keeping the mystery of their encounter to herself. Because some stories do not begin when they are written. They begin the moment someone sees them. Povestea: „Beduinul și Faraoana Vandaah” Se spune că, dincolo de dunele unde vântul șterge urmele înainte ca ele să poată deveni drumuri, trăia Faraoana Vandaah. Nu purta o coroană obișnuită. Coroana ei era făcută din piramide, ca și cum întregul deșert i-ar fi așezat istoria pe frunte. Chipul ei părea alcătuit din mai multe chipuri, suprapuse și ascunse unul în celălalt, iar ochii ei priveau atât către prezent, cât și către ceva mult mai vechi. Într-o zi, un beduin a apărut la marginea ținutului ei. Nu venise cu daruri și nici nu cerea nimic. Călătorise mult, urmărind o poveste pe care nimeni nu reușise să i-o spună până la capăt. Când a zărit-o pe Vandaah, a înțeles că ajunsese la locul pe care îl căuta. Faraoana nu i-a vorbit. L-a privit doar. Între ei s-a așternut tăcerea deșertului, grea și limpede. Beduinul a înțeles atunci că nu venise pentru a descoperi o comoară, ci pentru a recunoaște ceva ce fusese dintotdeauna acolo. Poate o amintire. Poate un chip. Poate o poveste care aștepta să fie văzută. Iar Vandaah a rămas în mijlocul deșertului, cu piramidele ridicându-se din coroana ei, păstrând pentru sine misterul întâlnirii. Pentru că unele povești nu încep atunci când sunt scrise. Încep în clipa în care cineva le vede.